luni, 30 martie 2009

Lectia de pisicologie

Trecand pe strada intr-un oras nou si mult mai mare decat cel in care am copilarit, mi se intampla des sa ma ciocnesc de persoane grabite. Evident, nu mai astept de mult nici macar un raspuns la un “pardon” pe care nu eu ar fi trebuit sa-l rostesc; feţe reci, oameni care arunca sageti veninoase doar pentru ca nu au mai avut loc intr-un autobuz si asa preaplin. Ma gandesc ca poate sunt eu cea care intelege gresit, ca pana la urma pe mine nu ma asteapta acasa un soţ care sa-mi ceara socoteala pentru o intarziere de jumatate de ora, sau copii care au fost abia aduşi de la gradinita. Şi totusi, cum nu vad oamenii astia cat e de frumos acum afara, cum de nu mai sunt uimiti de atatea cladiri marete pe langa care trec, incarcate de o valoare arhitecturala si istorica de exceptie? Ne complacem in mediocritate, ne multumim cu afisarea unui egoism de care nu suntem deloc mandri, dar pe care-l acceptam fara sa ni-l asumam, dintr-un soi de inerţie stricacioasa. Nu e vorba atat de persoane, cat mai degraba de atitudinile aruncate superficial in joc, de semnificatia fiecareia dintre ele. Gandindu-ma la toate astea si dorind sa definesc oarecum natura acestei anomalii, imi vine in minte ideea ca ar trebui, poate, sa iau o lectie de pisicologie: sa stiu sa discern mai bine intre sinceritate si disimulare, sa vad dincolo de comportamentul afisat, sa intuiesc intentii, sa anticipez reactii neasteptate, nefiresti, nesincere, de orice fel, numai cu “ne” in faţa sa fie… Stau si ma intreb: sa fie oare tot amalgamul asta de manifestari ale unor gesturi de felina un semn al modernizarii comportamentului interuman, sau mai degraba expresia unui dinamism al existentei sociale ce devanseaza revoltator de mult dinamismul interior al existentei umane?

5 comentarii:

  1. “expresia unui dinamism al existentei sociale ce devanseaza revoltator de mult dinamismul interior al existentei umane”. Acesta cred ca ar fi raspunsul.
    “Şi totusi, cum nu vad oamenii astia cat e de frumos acum afara, cum de nu mai sunt uimiti de atatea cladiri marete pe langa care trec, incarcate de o valoare arhitecturala si istorica de exceptie?”
    In simpler terms: nu vrem sa ne pierdem in detalii. Nu incerc sa le iau apararea, fiind un mizantrop convins, dar oamenii au un sistem interior de rejectie a lucrurilor/ideilor considerate nefolositoare. Si tu esti familiara cu acest procedeu : in clasa a 12`a de exemplu, la orele de matematica cand Mihalache ne preda suma Riemann, sunt convins ca vedeai formula respectiva inutila tie. Pe de alta parte, persoane precum moi gandeau : “wow, in modul asta pot reduce limitele de sume la o simpla integrala definita..cool”. Pana si Sherlock Holmes gandeste astfel : “I consider that a man's brain originally is like a little empty attic, and you have to stock it with such furniture as you choose. A fool takes in all the lumber of every sort that he comes across, so that the knowledge which might be useful to him gets crowded out, or at best is jumbled up with a lot of other things, so that he has a difficulty in laying his hands upon it.”.
    PS: era si timpul sa te faci cunoscuta in cyberspatiu. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Oamenii au uitat sa se mai bucure de lucrurile simple, sa iubeasca, aproape totul se reduce la bani.Despre zambete pe 16 mm ce sa mai vorbim, parca ar fi interzise mai ceva decat in alte timpuri.Aceasta este societatea in care traim, societatea in care multi doar vorbesc, foarte putin mai fac ceva, iar cand acestia construiesc au grija ceilalti sa darame, pentru ca romanii sunt "o profesie", cea mai raspandita profesie, aceea de pupincuristi, valeti, slugi, toate pentru a obtine un loc cat mai bine pozitionat, cat mai caldut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lectia de pisicologie ... super tare ideea :P

    Imi place cum vorbesti, tine-o tot asa ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut. Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam, insa deocamdata este o buna modalitate de transmitere a unei informatii. Apelam la oameni inteligenti din blogosfera si care pot in acelasi timp sa fie promotori ai acestui fenomen in Bucuresti. INSCRIE-TE LA ZIUA BLOGGERILOR BUCURESTENI ( PE ZBB-2009.RO AI FORMULARUL DE INSCRIERE ) si vino alaturi de noi la festival impreuna cu cat mai multi prieteni. Da acest mesaj mai departe in blogosfera.Vor fi premii, petreceri, multa distractie si nu in ultimul rand o mare gasca de bloggeri cu care poti lega prietenii. Fiecare blogger inscris va primi cadou, saptamanal o invitatie de doua persoane la Eurocinema. Te asteptam
    Multumim.

    RăspundețiȘtergere
  5. vezi u din pacate suntem asaltati de probleme in fiecare zi, avem capul plin dar asta nu e o scuza sa nu mai interactionam cu oamenii asa cum ar trebui, sa nu mai dam un "sarumana", sa nu ne cerem scuze daca pleznim pe cineva cu usa :) etc.. de altfel se stie, si ma refer pe general omenirea nu evolueaza ci involueaza si asta mi se demostreaza aproape in fiecare zi.....

    RăspundețiȘtergere